4 foi extras manuscris || Reputatul medic veterinar, profesorul G.K. Constantinescu a participat activ la primul razboi mondial, impreuna cu toti ceilalti patru frati.Documentele atasate, facand parte din cartea Viata si opera prof.G.K.Constantinescu( 120 ani de la nastere),reprezinta o marturie tulburatoare despre ororile razboiului si despre modul cum acesta a afectat familii intregi. De asemeni se remarca patriotismul parintilor care isi trimiteau toti copiii pe front: Plecasem la razboi patru frati si mama ne-a imbarbatat curajoasa, ca o mama romana:Mergeti pentru tara.Sa va ajute Dumnezeu! .Cand nemtii au ocupat Bucurestii, l-a trimis si pe al cincilea,Pufu, pe atunci elev in clasa a VI a de liceu. -Pleaca, mama, si tu in Moldova, cu baietii, dupa armata, sa nu te gaseasca nemtii pe- aici. Dupa Marasesti, am comunicat acasa, prin curier secret,despre pierderea fratelui Fanel.Nu stiu cum am scris.Ma atasasem mult de el. Imi devenise fiinta cea mai apropiata.Nu mai uit sfasietorul sentiment de gol pe care l-am avut,cand ordonanta lui, credinciosul taran Stoica,din comuna Ulmu, judetul Braila, mi-a adus bagajul, predandu-mi cheile si portofelul.Am plans amandoi.

Bunicul meu Gheorghe Ileasă din satul Vaidei , Hunedoara, a fost luat in armata in anii Primului Razboi Mondial alaturi de fratii sai Iosif si Ioan. Desi a luptat toti cei patru ani pe front, imi aduc aminte ca “ mosul “ Gheorghe povestea ca a primit o singura permisie in toata aceasta perioada, permisie care l-a marcat chiar mai mult decat anii de razboi. In anul 1916 , primind permisia si parcurgand cu mare nerabdare lungul drum catre casa, sosirea in gara din satul natal i-a prilejuit si o prima vedere a casei sale. Gara fiind situata pe un deal, iar casa sa in vale, la capatul satului, Gheorghe a putut vedea la ore tarzii din noaptea casa sa luminata precum ziua. Nestiind motivul pentru care era casa luminata la orele acelea tarzii din noapte( spre deosebire de casele vecine ), primul gand ce i-a trecut prin minte era posibilitatea “ recasatoririi” sotiei sale . Era adevarat ca nu avusese posibilitatea o lunga perioada de timp de a comunica cu familia, netrimitand si neprimind vesti de acasa. Gandul posibilei “ recasatoriri” a sotiei sale , l-a mahnit nespus el avansand spre casa cu “ pusca scoasa”. Langa poarta casei sale, se intalneste cu doua vecine, care ieseau din casa si care, vazandu-l , au exclamat :” Hai Gheorghe! Bine ca ai venit acasa, caci nevasta ta Marina e pe “ loitră”(cuvant popular desemnand constructia de lemn ce sustinea un sicriu in casa, la priveghi). De emotie, bunicul meu Gheorghe a lesinat si si-a revenit greu in simtiri, participand totusi a doua zi la inmormantarea sotiei sale. Desi pe undeva recunoscator sortii ca apucase sa o mai vada odata pe sotia mult iubita, pe care munca la camp si in gospodarie o rapusesera prematur , cu totul altfel isi imaginase sosirea acasa si revederea cu cei dragi. Pe tot timpul bolii sotiei sale de cele doua fete ( printre care si mama mea Saveta) a avut grija bunica copilelor. Si dupa intoarcerea sa din razboi “Mosul Gheorghe” a sustinut mereu ca aceasta a fost cea mai groaznica intamplare din timpul razboiului. || Fotografia lui Gheorghe Ileasă, bunicul meu in uniforma de razboi

6 cărți poștale || Corespondenta dintre sublocotenentul Karl Römer, care se află în prizonierat în Conventul Capucini (Monopoli), Bari, din Italia, către tatăl său Karl Römer, pastor evanghelic în orașul Mediaș (Mediasch, Medgyes, Transilvania).