Bunicul meu ,Ion Lazarescu s-a nascut in anul 1885, la 20 aprilie, pe vremea lui Eminescu, Grigorescu si Luchian, a lui Iorga, a carturarilor si ministrilor primului rege roman, Carol...Primul mare razboi mondial Bataia dintai cum ii zicea el, il marcase. Cam tacea cand il intrebam, desi apucase odata sa-mi povesteasca anume grozavii ale frontului; de atunci mi-au ramas in minte cateva grade militare, strajamaster, ucsfiler....Imparatul,destept,grupase romanii din Ardeal in unitati separate si-i trimisese sa omoare alte natii, asa ca regimentul Bunului meu ajunsese ocmai la Italia,fiindca,zicea Mosu, un frate roman nu poate pusca alt frate roman.Pastrez pana azi doua decoratii primite de el pentru cine stie ce mare izbanda a companiei lui, poate una din acele ispravi in care nu prea stii cum ai intrat dar, iti aperi cu indaratnicie viata, ca pana la urma sa vina cineva si sa-ti spuna ca esti erou! El le tinea,coclite, prin puiu-meseidin Casa de Mijloc, ca doara erau de la Frant Iosif! Copil fiind, am dat printre terfeloage de o mare poza cu el , tantos, in chip de soldat imparatesc: era o cromolitografie cu mult albastru si rosu, trasa in mii si mii de exemplare, in medalion cu figura lui Franz Joseph si a altor generali, cu steme si simboluri militare, iar la mijloc, in pozitie de drepti ,sta militarul in uniforma austro-ungara. Totul era colorat in afara capului, pe care si-l lipea fiecare soldat- fireste taiat dintr-o fotografie in alb-negru,cum se faceau pe atunci, asa ca oricine isi putea lipi capul. devenind automat soldat al imparatului de la Viena.Ca toti oamenii de buna conditie si Mosu isi lasase mustata in furculita, cum se purta in epoca si probabil ca de atunci a pornit sa poarte mustata cu care l-am cunoscut, taindu-i doar antenele. A urmat liberarea. Dupa patru ani grei, jalea plecarii ficiorilor la Bataia Dintai fusese inlocuita de lacrimile intoarcerii.Unii ramasesera nestiuti pe coclauri straine, altii mai norocosi s-au intors. Cativa apucasera sa se insoare mai dinainte, ba sa faca si copii, iar asta i-a ajutat sa-si mai lumineze ochii si inimile.Cu incetul, nadejdea a revenit si parca lumea reincepea iar, noua. Imperiul se prefacuse in praf si pulbere, aparusera tari noi, iar visul secular al romanilor de a se uni cu tara se implinise. La Alba-Iulia fusesera si satenii nostri.Mosu povestea despre asta rar si fara fala, de parca plecase la plug ori la stransul fanului : asa trebuia, asa se facuse ! Drumul, intalnirile si adunarea cea mare se asezasera tacute in suflete, iar peste ani, doar cate o fotografie lucrata in sepia mai amintea Marele Ceas. Cand s-a intors de pe front, Mosu abia trecuse de 30 de ani. Lasase acasa doi copii: o fata, pe matusa Valeria. un pruncut de numai cinci ani, tata si o nevasta tanara, venita de la Gogonesti. || Fotografie cu bunicul meu Ioan Lazarescu ( Mosu) din comuna Martinesti, judetul Hunedoara, pe cand era soldat in armata austro-ungara Fotografie cu bunicul meu si a doua sotie, amandoi in puterea varstei

Prima persoană din stânga fotografiei şezând este Nicolae Man, tatăl vecinului contributorului.

Fotografia îl reprezintă pe Vasile Pălăcean, care a participat la Primul Război Mondial, alături de soția sa, Nastasia şi de nepoata Elvira Roman. Fotografia este realizată în fața gospodăriei familiei.