Fotografie a surorilor Clonţău : Clonţău Maria - bunica mea, Clonţău Ana, Clonţău Veta si Clonţău Paraschiva trimisa pe front tatalui lor Clonţău Gheorghe la cererea acestuia || Strabunicul meu Clonţău Gheorghe a luptat in Primul Razboi Mondial pe frontul de vest fiind inrolat in Batalionul 64 Orastie pe toata durata celor patru ani de razboi. Desi s-a intors acasa din razboi, a murit la scurt timp dupa aceea din cauza ranilor si bolilor contractate in timpul razboiului. Astfel strabunica mea, Clonţău Maria , a ramas vaduva de tanara cu 8 copii ( patru fete si patru baieti )pe care i-a crescut singura.Nu s-a recasatorit niciodata. Fotografia in care apar cele patru fete mai mari ale familiei imbracate in costum popular ( Clonţău Maria - bunica mea, Clonţău Ana, Clonţău Veta si Clonţău Paraschiva ) a fost realizata special la dorinta sotului putin inainte de terminarea razboiului

Batalia de la Varnita, 4 pagini manuscris Ordin de zi nr. 30 catre Ostasii Armatei I || Petre Stefanescu Vultur, poet si pictor, unchiul din partea bunicii al contributoarei, publica in vremea razboiului la Convorbiri Literare. A fost ranit in toamna anului 1916 la Halmagiu, in timpul trecerii Oltului.In 1916 , impreuna cu Principele Carol scrie monografia : Istoricul Batalionului 2 vanatori Regina Elisabeta ( 1866-1916) A participat si la batalia de la Marasesti. In batalia de la Varnita ( 29/30 august 1917) a cazut la datorie.Schija a trecut prin carnetul de poezii aflat asupra lui. Intre documentele atasate se gaseste si Ordinul de zi nr.30 catre Ostasii Armatei I, un discurs de imbarbatare inainte de o mare batalie, discurs care enumera toate bataliile importante intre 24 iulie - 7 august 1917 : luptele de la Panciu, Marasti, Cosmesti, Marasesti.Acolo se aminteste contributia familiei regale : ...au stat in ploaia de gloante alaturi de mine . Se multumeste si soldatilor rusi din corpurile 7 si 8. || || Propaganda || Trench Life || Home Front || Multiple || Testamentul lui Petre Stefanescu Vultur || Mostenitorii lui Petre Stefanescu || testamentul intocmit de Petre Stefanescu-Vultur inainte de inceperea luptelor || || Propaganda || Music || Remembrance || Dealul Alba, Marasti, Jud. Putna || Eastern Front || Ultimul testament al lui Petre Stefanescu-Vultur || Recruitment and Conscription || mostenitorii lui Petre Stefanescu-Vultur || Testamentul Lui Petre Stefanescu-Vultur, capitan, comandantul Companiei IV Regimentul II Vanatori Regina Elisabeta || Home Front || Balkans || || Artillery || Official document || Ordin de zi nr.30 catre ostasii Armatei I || Armata I || Trench Life || Propaganda

Bunicul meu Gheorghe Ileasă din satul Vaidei , Hunedoara, a fost luat in armata in anii Primului Razboi Mondial alaturi de fratii sai Iosif si Ioan. Desi a luptat toti cei patru ani pe front, imi aduc aminte ca “ mosul “ Gheorghe povestea ca a primit o singura permisie in toata aceasta perioada, permisie care l-a marcat chiar mai mult decat anii de razboi. In anul 1916 , primind permisia si parcurgand cu mare nerabdare lungul drum catre casa, sosirea in gara din satul natal i-a prilejuit si o prima vedere a casei sale. Gara fiind situata pe un deal, iar casa sa in vale, la capatul satului, Gheorghe a putut vedea la ore tarzii din noaptea casa sa luminata precum ziua. Nestiind motivul pentru care era casa luminata la orele acelea tarzii din noapte( spre deosebire de casele vecine ), primul gand ce i-a trecut prin minte era posibilitatea “ recasatoririi” sotiei sale . Era adevarat ca nu avusese posibilitatea o lunga perioada de timp de a comunica cu familia, netrimitand si neprimind vesti de acasa. Gandul posibilei “ recasatoriri” a sotiei sale , l-a mahnit nespus el avansand spre casa cu “ pusca scoasa”. Langa poarta casei sale, se intalneste cu doua vecine, care ieseau din casa si care, vazandu-l , au exclamat :” Hai Gheorghe! Bine ca ai venit acasa, caci nevasta ta Marina e pe “ loitră”(cuvant popular desemnand constructia de lemn ce sustinea un sicriu in casa, la priveghi). De emotie, bunicul meu Gheorghe a lesinat si si-a revenit greu in simtiri, participand totusi a doua zi la inmormantarea sotiei sale. Desi pe undeva recunoscator sortii ca apucase sa o mai vada odata pe sotia mult iubita, pe care munca la camp si in gospodarie o rapusesera prematur , cu totul altfel isi imaginase sosirea acasa si revederea cu cei dragi. Pe tot timpul bolii sotiei sale de cele doua fete ( printre care si mama mea Saveta) a avut grija bunica copilelor. Si dupa intoarcerea sa din razboi “Mosul Gheorghe” a sustinut mereu ca aceasta a fost cea mai groaznica intamplare din timpul razboiului. || Fotografia lui Gheorghe Ileasă, bunicul meu in uniforma de razboi