Pagină de jurnal din 1901

Doctorul Wofgang Rehner, reputat teolog , istoric si pasionat de istoria locurilor natale a cercetat cu minutiozitate toata presa de limba germana aparuta la Sibiu acum 100 de ani, selectand aspecte mai putin cunoscute de catre marele public. Articolele sale Es war tatsachlich hochste Zeit: Was stand vor 100 Jahren in den Zeitungen (1 Teil), Allseitige Rustung ungesund: Was stand vor 100 Jahren in den Zeitungen (2 Teil). Trube Aussichten, wohin man auch blickt: Was stand vor 100 Jahren in den Zeitungen (3 Teil), articole aparute anul acesta cu prilejul centenarului izbucnirii Primului Razboi Mondial in Hermanstaedter Zeitung, intregesc prin imagini inedite tabloul acelor vremuri || Wolfgang H. Rechner - Trei Articole aparute in anul 2014 in Hermannstaedter Zeitung : Was stand vor 100 Jahren in den Zeitungen?- 3 Teile

Ştefan Constantinescu, fiul lui Kiriac şi al Cortezei (cu ascendenţă aromână) s-a născut în comuna Romanu judeţul Brăila ca cel de al 4-lea copil, având încă 4 fraţi şi două surori.Urmează liceul la „Nicolae Bălcescu” în Brăila, este absolvent al Şcolii Superioare de Comerţ din Galaţi, după care devine student la Academia de Înalte Studii Comerciale din Bucureşti şi în paralel funcţionar la Banca Naţională a României. Educaţia primită în familie şi în şcoală a influenţat decisiv pe toţi fraţii Constantinescu, care s-au dovedit a avea minţi sclipitoare, puteri de muncă nebănuite şi o profundă dragoste de ţară. Nicolae a ajuns ataşat comercial al României la Londra şi a introdus în România expertiza contabilă, Gheorghe este creatorul zootehniei moderne în ţara noastră, Mircea-tatăl meu- a fost medic militar cu studii strălucite la Paris, a fost ales preşedinte al Societăţii Române de Obstetrică-Ginecologie iar Virgil a fost avocat pledant în Baroul Bucureşti. În fotografia făcută în 1915 se văd aşezaţi de la stânga la dreapta :Gheorghe (Gogu), Ştefan (Fănel) şi (Nicu) iar în picioare în spatele lor Mircea (tatăl meu) şi Virgil (Pufu). Toţi fraţii-cu excepţia lui Virgil, care era elev, au participat la Primul Război Mondial. Ştefan este rănit grav în luptele de la Parachioi din 1916 cu bulgarii. Din relatările lui am dedus că a prezentat o plagă de glonţ transfixiantă cu orificiul de intrare prin spatele urechii stângi cu proiectilul restant submandibular drept, având drept consecinţă contuzia severă a nervului facial stâng şi ruptura trunchiului venos tiro-linguo-facial stâng cu hemoragie externă importantă. Prezenta în plus o plagă prin împuşcare gamba stângă cu glonţ restant şi o contuzie de umăr drept. Este evacuat de pe linia frontului cu o hemostază prin compresie externă, ajunge să fie operat întâi pe un şlep spital, apoi la Brăila, extrăgându-se 2 gloanţe. Este examinat de marele chirurg Toma Ionescu la Spitalul Colţea din Bucureşti care constată paralizia de nerv facial stâng şi îl îndrumă să facă electrostimulare stimulatoare la dr. Noica. După 6 luni recuperează neurologic complet şi în 1917 cere să fie retrimis pe front, refuzând un post în administraţie. Este împuşcat mortal într-o acţiune de recunoaştere, pe care o efectua cu plutonul lui de infanterie la Adjud. Avansat la gradul de căpitan post mortem, osemintele lui au fost depuse în Mausoleul Eroilor Neamului de la Mărăşeşti. Amintirile atasate acestei povestiri le-am găsit pe un carneţel de front pentru ordine de luptă, scrise de el cu creionul. Sunt câteva lucruri care m-au emoţionat, altele m-au tulburat în această relatare, de la un om care a murit la 25 de ani, în floarea vârstei, fără să fi gustat prea mult din bucuriile- aşa puţine câte sunt ele- pe care ni le oferă viaţa. Acest om cu un scris impecabil, cu o exprimare epică care te ţine cu atenţie maximă de la început până la sfârşit, a dovedit un sentiment profund patriotic, o dragoste pentru Brăila lui, o incredibilă asumare a destinelor ţării :”îmi închipuiam că dacă toată armata ar fi pusă pe fugă, regimentul nostru sau batalionul sau cel puţin compania mea va rezista şi va spăla ruşinea”. Gândurile lui Ştefan Constantinescu nu sunt teribilisme, ci caracterizează în mare parte ostaşul român, dispus întotdeauna la ofensivă. Generalul Hans Speidel, comandant al forţelor terestre NATO a fost întrebat de un reporter olandez:” care au fost cele mai bune trupe ale Axei în afară de germani în cel de al doilea Război Mondial? Finlandezii, croaţii, ungurii?” El a răspuns prompt: „ nici unii dintre aceştia. Românii au fost cei mai buni. Daţi-le şefi capabili şi nu veţi găsi trupe mai bune”. Şi cu aceste constatări ale unui străin ajung şi la faptele care m-au tulburat din povestirea unchiului meu privind calitatea unor ofiţeri superiori aflaţi la comandă, organizarea transmiterii ordinelor şi altele, care se pot descoperi in paginile atasate || Fotografia fratilor Constantinescu făcută în 1915 unde se văd aşezaţi de la stânga la dreapta : Gheorghe (Gogu), Ştefan (Fănel) şi Nicolae (Nicu) iar în picioare în spatele lor Mircea (tatăl meu) şi Virgil (Pufu); Jurnalul de front al lui Stefan Constantinescu ,Fotografia lui Mircea Constantinescu si a unui camarad in uniforma militara