Fratii Ioan si Dimitrie Dimancescu || Front

Fotografie alb-negru fratii Dimancescu || Un personaj din povestile familiei noastre este bunicul meu (col. Ioan Dimancescu, 1898-1951). Este unul din eroii necunoscuti ai unei generatii care a facut Romania moderna. Impreuna cu fratele sau mai mare (Dimitrie Dimancescu) si cu alti elevi de la Liceul “Gh Lazar” infiinteaza primele patrule de cercetasi din Romania (vara lui 1913). In vara si toamna lui 1916, dupa intrarea Romaniei in primul razboi mondial, participa ca cercetas in diverse misiuni, printre care si transportul si ingrijirea ranitilor in Gara Obor. La sfarsitul lui 1916, in cadrul retragerii din Moldova, se inscrie ca voluntar la Scoala de ofiteri de infanterie de la Botosani. Sub presiunea frontului, cursurile se desfasoara intensiv. Trecerea de la schitele de geometrie din liceu la planurile de operatiuni reale se face abrupt, marcand emotional un tanar de 18 ani. Absolva in martie 1917, iar in iulie este avansat sublocotenent. In lunile care urmeaza, destinul ii readuce impreuna pe cei doi frati. Cu plutonul sau de ciclisti din Compania I, Divizia I Cavalerie, Ioan Dimancescu participa la luptele de la Ciresoaia, Grozesti (astazi Oituz) si Cosna (august 1917) unde alaturi de camarazii sai reuseste sa mentina linia frontului. La sfarsitul evenimentelor, din 135 de combatanti ai Companiei I, 121 erau morti sau raniti grav, restul de 14 fiind raniti usor. Fratele sau supravietuieste, dupa ce, grav ranit, fusese in pericol sa ii fie amputat piciorul. Unitatea va intra in reorganizare… La inceputul anului 1918 trupele noastre trec Prutul si intervin in Basarabia pentru a proteja populatia civila de haosul creat de trupele rusesti (fostii nostri aliati) in retragere. In operatiunile pentru lichidarea unor capete de pod ale formatiunilor bolsevice (la Soroca si Hotin), Ioan Dimancescu este grav ranit fiind internat la Iasi. Pe 24 martie 1919 este decorat de catre regele Ferdinand I cu “British War Medal”, dupa ce in noiembrie 1917 primise si “Virtutea Militara. La finalul razboiului, cei doi frati Dimancescu inapoiaza mamei lor cate un cercel. Fiecare din ei primise unul, simbolic, la plecarea pe front. Ca sa ramana in viata si sa se intoarca cu bine… Incadrat in Regimentul 2 Vanatori de Munte, Ioan Dimancescu ia parte la interventia anticomunista a Armatei Romane in Ungaria (august - noiembrie 1919), soldata cu ocuparea Budapestei si rästurnarea regimului sovietic al lui Bela Kun. Urmeaza o cariera exemplara, fiind implicat la varf in dezvoltarea educatiei fizice civile si militare (infiintarea ONEF, INEF si IMEF), in miscarea sportiva (fondator si presedinte al Clubului Sportiv “Peles” Sinaia si presedinte al Federatiei Romane de Ski) si in miscarile de tineret (Cercetasie - comandantul Legiunii Bucuresti, Straja Tarii - Seful Falangei Strajerilor si Munca Tineretului Roman – comandant adjunct). (vezi si povesteaunuicercetas.ro)

Fotografie a lui Gavrila Lazar cu familia || In prima imagine e infatisata străbunica mea împreuna cu familia ei. Tatăl ei se numește Găvrilă. Prima lui sotie ca si copii ei au murit din cauza unei boli, adusa de Găvrilă din Primul Război Mondial, de pe front. Găvrilă a luptat atunci in armata Austro-ungara. A doua sotie, Ana, era mama Mariei, iar Maria e străbunica mea. Ana a murit, de tânara, lucrând la războiul de tesut, cand avea un copil de un an. Imaginea următoare e de pe timpul când Găvrilă era căsătorit a treia oară si apare împreuna cu copilul din a treia căsătorie si copiii din a doua. Bunica mea era foarte apropiată de fratele ei mai mare Gheorghe. Peste câtva timp acesta a participat la al Doilea Război Mondial, si doar dupa zece ani dupa ce s-a terminat războiul a venit acasă, tocmai din Rusia, pentru ca a fost luat prizonier de către aceștia. || || Women || Aceasta poza ,ne făcută de un fotograf, venit in sat. In imagine este toată familia Lazăr, mai puțin a doua sotie, prima sotie, si copii primei sotii. || Casa Familiei Lazăr || Français || Footage || Română