Ultima dorinta a lui Ileasă Iosif
Anii Primului Război Mondial au reprezentat momente de grea incercare pentru familia bunicului si strabunicului din partea mamei , Ileasă Ioan ( zis Marişcan) din Vaidei, Hunedoara .
Toti cei trei baieti ai lui Ileasă Ioan : Iosif, Ioan si Gheorghe ( bunicul meu ) au fost chemati pe front inca de la inceputul Primului Razboi Mondial in armata austro-ungara.
Iosif, cel mai mare dintre frati a fost primul grav ranit in lupte. Pe patul de spital,simtindu-si sfarsitul aproape, a scris celor de acasa, rugandu-i sa faca fotografii tuturor celor din familie si de asemeni sa trimita cat mai multe fotografii cu portul de acasa.
Simtindu-se strain si departe de locurile dragi,dorea sa-i mai vada odata pe cei dragi ( macar “ in chip”) precum si pe “oamenii de acasa”. Desi in vremea aceea, a face fotografii costa mult pentru o familie obisnuita, parintii i-au indeplinit rugamintea si i-au trimis fotografiile cerute, reprezentand pe tatal Ioan,mama Saveta si surorile Ioana si Saveta. Nu se stie daca a mai apucat sa le primeasca, familia fiind curand instiintata de moartea fiului Iosif.
Fotografia lui Iosif Ileasă in uniforma militara( primul din stanga) alaturi de camaradul sau Iosif , zis a lui Foale, Fotografia lui Ioan Ileasă tatal lui Iosif, Fotografia mamei Ileasă Saveta si a surorii sale Ileasă Ioana( decedata si ea in Primul Razboi Mondial)in costume populare, fotografie cu tarani purtand portul popular din Ocolisul Mic, fotografie a unei taranci din Vaidei in costum popular, fotografie cu taranci din Beriu
CREATOR
Petica Ioan
DATE
1916
LANGUAGE
ron
ITEMS
6
INSTITUTION
Europeana 1914-1918
PROGRESS
METADATA
Discover Similar Stories
O permisie nefericita sau povestea lui Gheorghe Ileasă
1 Item
Bunicul meu Gheorghe Ileasă din satul Vaidei , Hunedoara, a fost luat in armata in anii Primului Razboi Mondial alaturi de fratii sai Iosif si Ioan. Desi a luptat toti cei patru ani pe front, imi aduc aminte ca “ mosul “ Gheorghe povestea ca a primit o singura permisie in toata aceasta perioada, permisie care l-a marcat chiar mai mult decat anii de razboi. In anul 1916 , primind permisia si parcurgand cu mare nerabdare lungul drum catre casa, sosirea in gara din satul natal i-a prilejuit si o prima vedere a casei sale. Gara fiind situata pe un deal, iar casa sa in vale, la capatul satului, Gheorghe a putut vedea la ore tarzii din noaptea casa sa luminata precum ziua. Nestiind motivul pentru care era casa luminata la orele acelea tarzii din noapte( spre deosebire de casele vecine ), primul gand ce i-a trecut prin minte era posibilitatea “ recasatoririi” sotiei sale . Era adevarat ca nu avusese posibilitatea o lunga perioada de timp de a comunica cu familia, netrimitand si neprimind vesti de acasa. Gandul posibilei “ recasatoriri” a sotiei sale , l-a mahnit nespus el avansand spre casa cu “ pusca scoasa”. Langa poarta casei sale, se intalneste cu doua vecine, care ieseau din casa si care, vazandu-l , au exclamat :” Hai Gheorghe! Bine ca ai venit acasa, caci nevasta ta Marina e pe “ loitră”(cuvant popular desemnand constructia de lemn ce sustinea un sicriu in casa, la priveghi). De emotie, bunicul meu Gheorghe a lesinat si si-a revenit greu in simtiri, participand totusi a doua zi la inmormantarea sotiei sale. Desi pe undeva recunoscator sortii ca apucase sa o mai vada odata pe sotia mult iubita, pe care munca la camp si in gospodarie o rapusesera prematur , cu totul altfel isi imaginase sosirea acasa si revederea cu cei dragi. Pe tot timpul bolii sotiei sale de cele doua fete ( printre care si mama mea Saveta) a avut grija bunica copilelor. Si dupa intoarcerea sa din razboi “Mosul Gheorghe” a sustinut mereu ca aceasta a fost cea mai groaznica intamplare din timpul razboiului. || Fotografia lui Gheorghe Ileasă, bunicul meu in uniforma de razboi
