Transcribe

Lupta unui soldat român pe două fronturi

1. Livret de serviciu militar al soldatului Traian Giurgiu. 2. Brevet de conferire a medaliei „Victoria”, de către Maiestatea Sa regele Ferdinand I.
Bunicul, soldatul Giurgiu Traian, născut în familie de țărani români în 1894, în comuna Măgura, districtul Turda, a luptat inițial pe frontul italian,fiind ulterior reînrolat în Regimentul 31 artilerie. În anul 1914, venind din comuna Iara cântând, însoțit de un prieten pădurar, a intrat într-o altercație cu niște jandarmi maghiari, unul dintre jandarmi pierzându-și viața după o scurtă perioadă de timp în urma loviturilor primite în altercație. Bunicul a fost pus sub urmărire, împreună cu pădurarul Bia Gheorghe, și trimis pe frontul italian în linia I. Ulterior a dezertat aruncând în aer un depozit de muniție, toți crezând că a murit în explozie. A venit pe jos acasă, deplasându-se noaptea și hrănindu-se cu făina găsită într-o moară. S-a predat autorităților. A fost reîncorporat în armata română fiind conductor de cai (caii se foloseau pentru transportul tunurilor) în Regimentul 31 artilerie. Pentru faptele din a doua încorporare a primit medalia Victoria. Bunicul a decedat când avea nepotul 2 ani.

Official document
Livret de serviciu militar al lui Giurgiu Traian
Traian Giurgiu
Turda
46.5657197,23.79093560000001
Brevet de conferire a medaliei Victoria lui Traian Giurgiu
44.4325919,26.103589400000033
Bucureşti

Show More
 
 
 
 

CONTRIBUTOR

Gligor Giurgiu

DATE

- 1918

LANGUAGE

ron

ITEMS

23

INSTITUTION

Europeana 1914-1918

PROGRESS

START DATE
TRANSCRIBERS
CHARACTERS
LOCATIONS
ENRICHMENTS

Generating story statistics and calculating story completion status!

METADATA

Source

UGC
Artifact

Contributor

europeana19141918:agent/e1ef91f63e7dbae5da4f8d19ea1b15d9

Type

Story

Language

ron
Română

Country

Europe

DataProvider

Europeana 1914-1918

Provider

Europeana 1914-1918

Year

1914
1918

DatasetName

2020601_Ag_ErsterWeltkrieg_EU

Begin

1914
Thu Jan 01 00:19:32 CET 1914
Tue Jan 01 00:19:32 CET 1918
Tue Jan 01 00:19:32 CET 1901

End

1918
Thu Dec 31 00:19:32 CET 1914
Tue Dec 31 00:19:32 CET 1918
Sun Dec 31 01:00:00 CET 2000
Sun Dec 31 00:19:32 CET 1933

Language

mul

Agent

Traian Giurgiu | europeana19141918:agent/5265a36e99878476269972f2f3272411
Gligor Giurgiu | europeana19141918:agent/e1ef91f63e7dbae5da4f8d19ea1b15d9

Created

2019-09-11T08:16:26.841Z
2019-09-11T08:16:26.814Z
2013-10-04 13:42:07 UTC
1916
2013-10-05 10:28:11 UTC
2013-10-05 10:28:14 UTC
2013-10-05 10:28:17 UTC
2013-10-05 10:28:20 UTC
2013-10-05 10:28:23 UTC
2013-10-05 10:28:26 UTC
2013-10-05 10:28:30 UTC
2013-10-05 10:28:33 UTC
2013-10-05 10:28:36 UTC
2013-10-05 10:28:39 UTC
2013-10-05 10:28:43 UTC
2013-10-05 10:28:46 UTC
1927-01-27
2013-10-05 10:28:52 UTC

Provenance

CL01

Record ID

/2020601/https___1914_1918_europeana_eu_contributions_6202

Discover Similar Stories

 
 
 
 

Sibiul intre doua fronturi

49 Items

Cartea lui Albert Doerr Sibiul intre doua Fronturi, scrisa in limba germana, ce descrie viata locuitorilor din Sibiu intre 27 august-31 octombrie 1916 || Albert Doerr a fost primarul orasului Sibiu intre anii 1906-1918, apoi prefect al judetului Sibiu. In cartea alaturata ( Sibiul intre doua fronturi)el descrie administrarea si viata de zi cu zi a orasului in perioada 27 august - 31 octombrie 1916. Doua treimi din populatia civila a Sibiului (mai mult de jumatate germani, un sfert romani, restul alte nationalitati) s-a refugiat in localitatile aflate la vest de oras. Deoarece armata si politia s-au retras din oras, s-a constituit o garda civila constand din 113 germani, 63 romani si 7 maghiari.Cartea descrie bine atmosfera acelor vremuri

Go to:
 
 
 
 

Fotografie pe câmpul de luptă

2 Items

1 fotografie - carte poştală || Fotografie cu bunicul Mariei Pavel, o credincioasă ortodoxă din Parohia Suatu, judeţul Cluj. Maria Pavel nu îşi aminteşte numele bunicului său. Fotografia e trimisă lui Andreica Simion, judeţul Cojocna, plasa Mociu, comuna Suatu. || || Photograph || Front || Fotografie de pe câmpul de luptă cu bunicul Mariei Pavel || || Back || Postcard || Fotografie -carte poştală de pe câmpul de luptă cu bunicul Mariei Pavel - verso

Go to: