No. 10-11. -1914 ILUSTRAȚIUNEA ROMÂNA 129 Coloana 1 Pomilor înfloriți, al floritor sărutate de mii și Mii de fluturi sburdalnici, al naturei întinerite și pline de viață, al fantasmagoriei castelelor pierdute în depărtatul zării, sau alie minuni de framuseți cari pot impresiona coardele unui suflet pe deantregul în slare să le simta. S’a abătul, ce e drept, și asupra allor subiecte Care i-au reținut privirea rătăcitoare spre zarile senine. Așa a zugravit,,povestea celor necajiți ‘’,*) sau câte-ceva din nimicurile vieței convenționale, cum este admirabila nuvela publicată în revista noastră, acum câți-va ani, în care descria povestea unei,, perechi fericite ‘’ care-și începe cerurile de la diversitatea de gust, de la culoarea unei stofe pentru canapea. Graiul în care exprima Anghel simțirea și mai cu seama forma sub care evoca frumusețile, zugravea durerile, ori contura peisagiile nebanuite care trec neobservate,-chipul și mai ales grija cu care cizela scrisul- asemenea meticuloșilor argintari de podcabe artistice- vor face ca generațiile să-l găsească în istoria literaturei noastre,în fruntea acelora care-au stăpânit cea mai frumoasa limbă româneasca. legendă 1 D. Anghel. Cum singur marturisea în,, note pe marginea poveștilor lui Charles Perault ‘’, avea cultul lumei țesute aevea, dintr’un fond mai bun și ο canava de impresii mai bogată. Și sub acest raport poate, ca a rămas acelaș vizionar cu lumea lui de vise uriasă, plină de lumină și de bine, așa cum o căpatase admirând, în anii tinereții, frumusețile Orașului- Lumina, ori monumentele învaluite de legende ale Italiei, cu ochii umezi de nostalgia altui ce și altei lumu bune. Dar vizionarul întors să-și gaseasca clipe de bine în propria lui Tara, și sa îmbogățeasca săraca literatura a Țarii lui, s’a vazut încatușsat, sufocat și apoi strivit de convenționalismul nimicurilor vieței de toate zilele, care în cele din, urmă i-au zdrobit viața. * Dacă literatura noastră plânge pe unul dintre cei mai deseama reprezentanți, noi,-deplângem moartea neașteptata- a unuia dintre cei mai prețioși colaboratori ai noștrii, care, de la primii pași ai acestei reviste, ne-a cinstit coloanele și ne-a încurajat anevoioasele noastre începuturi. T.A.T. TEATRUL IN PROVINCIE Reorezentațiile ce se dau în provincie, de câtre actori de meseric sau de catre amatori, cum a fost cazul meu, își au farmecul lor deosebit. Aceasta nu este impresiunea cu care mă Întore numai eu din turneul,, Cuceritorului și *) Biblioteca,, Lumina’’. Coloana 2 prin urmare e lipsită de vre-o însemnătate, ci este părerea celor mai de seamă, care nu odată înfruntând greutățile unor drumuri nesuferite, s’au dus sa-si încunune visul lor de artă în cele mai îndepărtate colțuri ale țarii. Bine înțeles ca sunt orașe mărginașe al căror public de teatru e foarte restrâns și din el foarte puțini te înțeleg, mai ales când piesa pe care o joci este o comedie de salon; dar vina nu este a acelora de acolo, nu e nici a ta, care te-ai dus, ci este a altora, care în goana după câștig, în loc să râvnească a contribui la educațiunea artistică a publicului, îl distrează cu piese haiducești sau cu farse ,, picante ‘’. Sunt orașe care în locul unei piese de Porto-Riche sau de Βattaille, prefera pe,, Iancu Jianu’’ sau,, Evadarea lui Pantelimon. Din fericire sunt puține și în schimb ai orașe cu un public în fața caruia îți joci piesa ca la București, simți între tine și cei din sala, aceiași caldă comunicativitate, pricepi că ești priceput și Cortina se lasă în mijlocul acelorași aplauze, ecou îndepărtat al celorlalte aplauze cu care ți s’a botezat piesa la prima reprezentatie din București. Fie mișcarea teatrală, care în ultimul timp, Mulțumită celui mai priceput om de teatru, Alexandru Davila, a luat un avânt sănătos și trainic, fie din pricina cinematografului care a raspândit gustul de spectacol, locuitorii României sunt mari amatori de teatru. Sunt orașe, foarte multe,în care după străruința cu care ești privit când treci pe stradă, sau după graba cu care se rezervă bilete, înțelegi cât de amator e publicul numai decât situația, când vezi în drumul tău, că se ridică deodată, în mijlocul unei străzi principale, o clădire uriașe: ,, Teatrul. Intri înnăuntru și de multe ori gasești teatru care nici nu se aseamână cu vre unul dela București, atât e de elegant, de curat și de practic. Magazii cu decoruri, mobilă variată, covoare și tot soiul de mărunțișuri, al caror secret îl au oamenii de teatru când montează o piesă cu gust și cu pricepere. Era o vreme, îmi provestea Maestrul Nottara, când se juca în provincie pe scene improvizate. Pe patru capre ale taetorilor de lemne se așezau scânduri și Iulian, Manolescu, Pascaly, Nottara, Liciu, jucau Hamlet, Regele Lear și Lipitorile Satelor. Cu caprele în gând și cu grija să nu Găsesc scânduri, am pornit în provincie. Cei care mă întrovărășau nu spuneau nimic și se bucurau de surprinderea mea când am găsit la Corabia, la Vaslui, la Ploești, La Roman, la Bacau, și în atâtea alte parți, teatre în care joci cu plăcerea cu care Soreanu sau Tony Bulandra es pe scena dela București. Αr fi multe de scris și voi înșira pe hârtie Toate impresiile mele din acest turneu, care mi-a lasat neștearsă amintire. legendă 2 Foto Rembrand, lesi D. Anghel, pe catafalc, Coloana 3 Poate că nu va interesa pe nimeni, căci la Urma urmei, la foarte mulți trebuie să le fie indiferentă Impresia ce mi-a putut face, fie orașele unde timp de o luna am jucat în fiecare seară, fie hotărîrea mea de a juca principalul rol din piesa mea. Am fost însă atât de încântat, in cât scriind, voi avea prilejul să rătrăesc în trecut atâtea clipe fericite, sa mulțurnesc acelora care mi-au fost tovarași și să-mi exprim întreaga mea recunoștință publicului din atâtea și atâtea orașe , unde mi s’a făcut o primire la care nu mă așteptam și pe care, sunt încredințat și astazi că n’o meritam de fel. Dexemvrie 1914. A. de Herz. DOMNIȚA ALEXANDRINA ION GR. GHIKA Născută în 1835, sub domnia unchiului ei Alexandru Ghika, al ΙΧ-lea domnitor al Munteniei, era fata principesci Pulcherița Ghica și a colonelului W. Moret de Blaramberg, dintr’ο familie franceză, stabilită mai întâi în Țarile de Jos, emigrata în Rusia în timpul revoluției și Trecută în țară cu Kiselew. Crescula în palatul domnesc, palatul regal de acum, a carui începuturi și istorie le-a povestit în ,, Convorbiri Literare, acum doi ani, în articole cari au avut un mare legendă 3 Domnița Alexandrina Ion Gr. Ghica. success. Ea s’a îndeletnicit din frageda tinerețe cu treburile politice ca secretara a unchiului ei în timpul Căimăcămici, când se pregătea Unirea, și a fost dusa în triumph și proclamata,, Fiica Națiunii de C.A Rosetti în ziua măreață a Unirii. Măritată în 1861 cu fiul domnitorului patriot Grigore Ghika al X-lea al Moldovei, generalul principe Ion Ghika, pe atunci ministru de razboi al lui Cuza. Ea a întrovarașit pe sițul ci în toată activitatea lui de ministru de resbel, ministru al afacerilor straine, agent diplomatic la Roma, Viena, Constantinopole și Petersburg, pâna la moartea lui în anul 1881. Dupa accasta dată se dedica exclusiv cu o iubire fără seamă, la creșterea copillor ei, principii : Alexandru Ghika, fost secretar general al Expoziției din 1906 și director al muzeului comercial, Vladimir Ghika, autorul atâtor scrieri istorice de o deosebită însemnătate și Dimitrie Ghika, ministru plenipotențiar. In timpul razboiului din 1877 a organizat cu Regina Elisaveta cele dintâiu ambulanțe pentru răniți, pe când șapte Ghikulești și cei doi frați ai ei își jertfeau viața pe câmpul de lupta. Intre atâtea însușiri, păstrase până în ultimul timp un extraordinar talent pentru cânt; eleva doamnelor Garcia și Viardot, vocea ci frumoasa și bine condusa a fermecat, Acum treizeci de ani, Bucureștii și capitalele straine unde sezuse; perzând doi copii dupa soțul ei, din doliu încetase de a mai cânta. Incetata din viața la 8 Octomvrie 1914, având79 de ani și 7 luni, a murit ca o sfântă binecuvântând pea i sai și rugându-se fierbinte la D-zeu, în toiul celor mai groaznice dureri, dupa o existent pe de-a întreg consacrată celor mai înalte și curate porniri sufletești.

No. 10-11. -1914 ILUSTRAȚIUNEA ROMÂNA 129 Coloana 1 Pomilor înfloriți, al floritor sărutate de mii și Mii de fluturi sburdalnici, al naturei întinerite și pline de viață, al fantasmagoriei castelelor pierdute în depărtatul zării, sau alie minuni de framuseți cari pot impresiona coardele unui suflet pe deantregul în slare să le simta. S’a abătul, ce e drept, și asupra allor subiecte Care i-au reținut privirea rătăcitoare spre zarile senine. Așa a zugravit,,povestea celor necajiți ‘’,*) sau câte-ceva din nimicurile vieței convenționale, cum este admirabila nuvela publicată în revista noastră, acum câți-va ani, în care descria povestea unei,, perechi fericite ‘’ care-și începe cerurile de la diversitatea de gust, de la culoarea unei stofe pentru canapea. Graiul în care exprima Anghel simțirea și mai cu seama forma sub care evoca frumusețile, zugravea durerile, ori contura peisagiile nebanuite care trec neobservate,-chipul și mai ales grija cu care cizela scrisul- asemenea meticuloșilor argintari de podcabe artistice- vor face ca generațiile să-l găsească în istoria literaturei noastre,în fruntea acelora care-au stăpânit cea mai frumoasa limbă româneasca. legendă 1 D. Anghel. Cum singur marturisea în,, note pe marginea poveștilor lui Charles Perault ‘’, avea cultul lumei țesute aevea, dintr’un fond mai bun și ο canava de impresii mai bogată. Și sub acest raport poate, ca a rămas acelaș vizionar cu lumea lui de vise uriasă, plină de lumină și de bine, așa cum o căpatase admirând, în anii tinereții, frumusețile Orașului- Lumina, ori monumentele învaluite de legende ale Italiei, cu ochii umezi de nostalgia altui ce și altei lumu bune. Dar vizionarul întors să-și gaseasca clipe de bine în propria lui Tara, și sa îmbogățeasca săraca literatura a Țarii lui, s’a vazut încatușsat, sufocat și apoi strivit de convenționalismul nimicurilor vieței de toate zilele, care în cele din, urmă i-au zdrobit viața. * Dacă literatura noastră plânge pe unul dintre cei mai deseama reprezentanți, noi,-deplângem moartea neașteptata- a unuia dintre cei mai prețioși colaboratori ai noștrii, care, de la primii pași ai acestei reviste, ne-a cinstit coloanele și ne-a încurajat anevoioasele noastre începuturi. T.A.T. TEATRUL IN PROVINCIE Reorezentațiile ce se dau în provincie, de câtre actori de meseric sau de catre amatori, cum a fost cazul meu, își au farmecul lor deosebit. Aceasta nu este impresiunea cu care mă Întore numai eu din turneul,, Cuceritorului și *) Biblioteca,, Lumina’’. Coloana 2 prin urmare e lipsită de vre-o însemnătate, ci este părerea celor mai de seamă, care nu odată înfruntând greutățile unor drumuri nesuferite, s’au dus sa-si încunune visul lor de artă în cele mai îndepărtate colțuri ale țarii. Bine înțeles ca sunt orașe mărginașe al căror public de teatru e foarte restrâns și din el foarte puțini te înțeleg, mai ales când piesa pe care o joci este o comedie de salon; dar vina nu este a acelora de acolo, nu e nici a ta, care te-ai dus, ci este a altora, care în goana după câștig, în loc să râvnească a contribui la educațiunea artistică a publicului, îl distrează cu piese haiducești sau cu farse ,, picante ‘’. Sunt orașe care în locul unei piese de Porto-Riche sau de Βattaille, prefera pe,, Iancu Jianu’’ sau,, Evadarea lui Pantelimon. Din fericire sunt puține și în schimb ai orașe cu un public în fața caruia îți joci piesa ca la București, simți între tine și cei din sala, aceiași caldă comunicativitate, pricepi că ești priceput și Cortina se lasă în mijlocul acelorași aplauze, ecou îndepărtat al celorlalte aplauze cu care ți s’a botezat piesa la prima reprezentatie din București. Fie mișcarea teatrală, care în ultimul timp, Mulțumită celui mai priceput om de teatru, Alexandru Davila, a luat un avânt sănătos și trainic, fie din pricina cinematografului care a raspândit gustul de spectacol, locuitorii României sunt mari amatori de teatru. Sunt orașe, foarte multe,în care după străruința cu care ești privit când treci pe stradă, sau după graba cu care se rezervă bilete, înțelegi cât de amator e publicul numai decât situația, când vezi în drumul tău, că se ridică deodată, în mijlocul unei străzi principale, o clădire uriașe: ,, Teatrul. Intri înnăuntru și de multe ori gasești teatru care nici nu se aseamână cu vre unul dela București, atât e de elegant, de curat și de practic. Magazii cu decoruri, mobilă variată, covoare și tot soiul de mărunțișuri, al caror secret îl au oamenii de teatru când montează o piesă cu gust și cu pricepere. Era o vreme, îmi provestea Maestrul Nottara, când se juca în provincie pe scene improvizate. Pe patru capre ale taetorilor de lemne se așezau scânduri și Iulian, Manolescu, Pascaly, Nottara, Liciu, jucau Hamlet, Regele Lear și Lipitorile Satelor. Cu caprele în gând și cu grija să nu Găsesc scânduri, am pornit în provincie. Cei care mă întrovărășau nu spuneau nimic și se bucurau de surprinderea mea când am găsit la Corabia, la Vaslui, la Ploești, La Roman, la Bacau, și în atâtea alte parți, teatre în care joci cu plăcerea cu care Soreanu sau Tony Bulandra es pe scena dela București. Αr fi multe de scris și voi înșira pe hârtie Toate impresiile mele din acest turneu, care mi-a lasat neștearsă amintire. legendă 2 Foto Rembrand, lesi D. Anghel, pe catafalc, Coloana 3 Poate că nu va interesa pe nimeni, căci la Urma urmei, la foarte mulți trebuie să le fie indiferentă Impresia ce mi-a putut face, fie orașele unde timp de o luna am jucat în fiecare seară, fie hotărîrea mea de a juca principalul rol din piesa mea. Am fost însă atât de încântat, in cât scriind, voi avea prilejul să rătrăesc în trecut atâtea clipe fericite, sa mulțurnesc acelora care mi-au fost tovarași și să-mi exprim întreaga mea recunoștință publicului din atâtea și atâtea orașe , unde mi s’a făcut o primire la care nu mă așteptam și pe care, sunt încredințat și astazi că n’o meritam de fel. Dexemvrie 1914. A. de Herz. DOMNIȚA ALEXANDRINA ION GR. GHIKA Născută în 1835, sub domnia unchiului ei Alexandru Ghika, al ΙΧ-lea domnitor al Munteniei, era fata principesci Pulcherița Ghica și a colonelului W. Moret de Blaramberg, dintr’ο familie franceză, stabilită mai întâi în Țarile de Jos, emigrata în Rusia în timpul revoluției și Trecută în țară cu Kiselew. Crescula în palatul domnesc, palatul regal de acum, a carui începuturi și istorie le-a povestit în ,, Convorbiri Literare, acum doi ani, în articole cari au avut un mare legendă 3 Domnița Alexandrina Ion Gr. Ghica. success. Ea s’a îndeletnicit din frageda tinerețe cu treburile politice ca secretara a unchiului ei în timpul Căimăcămici, când se pregătea Unirea, și a fost dusa în triumph și proclamata,, Fiica Națiunii de C.A Rosetti în ziua măreață a Unirii. Măritată în 1861 cu fiul domnitorului patriot Grigore Ghika al X-lea al Moldovei, generalul principe Ion Ghika, pe atunci ministru de razboi al lui Cuza. Ea a întrovarașit pe sițul ci în toată activitatea lui de ministru de resbel, ministru al afacerilor straine, agent diplomatic la Roma, Viena, Constantinopole și Petersburg, pâna la moartea lui în anul 1881. Dupa accasta dată se dedica exclusiv cu o iubire fără seamă, la creșterea copillor ei, principii : Alexandru Ghika, fost secretar general al Expoziției din 1906 și director al muzeului comercial, Vladimir Ghika, autorul atâtor scrieri istorice de o deosebită însemnătate și Dimitrie Ghika, ministru plenipotențiar. In timpul razboiului din 1877 a organizat cu Regina Elisaveta cele dintâiu ambulanțe pentru răniți, pe când șapte Ghikulești și cei doi frați ai ei își jertfeau viața pe câmpul de lupta. Intre atâtea însușiri, păstrase până în ultimul timp un extraordinar talent pentru cânt; eleva doamnelor Garcia și Viardot, vocea ci frumoasa și bine condusa a fermecat, Acum treizeci de ani, Bucureștii și capitalele straine unde sezuse; perzând doi copii dupa soțul ei, din doliu încetase de a mai cânta. Incetata din viața la 8 Octomvrie 1914, având79 de ani și 7 luni, a murit ca o sfântă binecuvântând pea i sai și rugându-se fierbinte la D-zeu, în toiul celor mai groaznice dureri, dupa o existent pe de-a întreg consacrată celor mai înalte și curate porniri sufletești.