Ştefan Constantinescu, fiul lui Kiriac şi al Cortezei (cu ascendenţă aromână) s-a născut în comuna Romanu judeţul Brăila ca cel de al 4-lea copil, având încă 4 fraţi şi două surori.Urmează liceul la „Nicolae Bălcescu” în Brăila, este absolvent al Şcolii Superioare de Comerţ din Galaţi, după care devine student la Academia de Înalte Studii Comerciale din Bucureşti şi în paralel funcţionar la Banca Naţională a României. Educaţia primită în familie şi în şcoală a influenţat decisiv pe toţi fraţii Constantinescu, care s-au dovedit a avea minţi sclipitoare, puteri de muncă nebănuite şi o profundă dragoste de ţară. Nicolae a ajuns ataşat comercial al României la Londra şi a introdus în România expertiza contabilă, Gheorghe este creatorul zootehniei moderne în ţara noastră, Mircea-tatăl meu- a fost medic militar cu studii strălucite la Paris, a fost ales preşedinte al Societăţii Române de Obstetrică-Ginecologie iar Virgil a fost avocat pledant în Baroul Bucureşti. În fotografia făcută în 1915 se văd aşezaţi de la stânga la dreapta :Gheorghe (Gogu), Ştefan (Fănel) şi (Nicu) iar în picioare în spatele lor Mircea (tatăl meu) şi Virgil (Pufu). Toţi fraţii-cu excepţia lui Virgil, care era elev, au participat la Primul Război Mondial. Ştefan este rănit grav în luptele de la Parachioi din 1916 cu bulgarii. Din relatările lui am dedus că a prezentat o plagă de glonţ transfixiantă cu orificiul de intrare prin spatele urechii stângi cu proiectilul restant submandibular drept, având drept consecinţă contuzia severă a nervului facial stâng şi ruptura trunchiului venos tiro-linguo-facial stâng cu hemoragie externă importantă. Prezenta în plus o plagă prin împuşcare gamba stângă cu glonţ restant şi o contuzie de umăr drept. Este evacuat de pe linia frontului cu o hemostază prin compresie externă, ajunge să fie operat întâi pe un şlep spital, apoi la Brăila, extrăgându-se 2 gloanţe. Este examinat de marele chirurg Toma Ionescu la Spitalul Colţea din Bucureşti care constată paralizia de nerv facial stâng şi îl îndrumă să facă electrostimulare stimulatoare la dr. Noica. După 6 luni recuperează neurologic complet şi în 1917 cere să fie retrimis pe front, refuzând un post în administraţie. Este împuşcat mortal într-o acţiune de recunoaştere, pe care o efectua cu plutonul lui de infanterie la Adjud. Avansat la gradul de căpitan post mortem, osemintele lui au fost depuse în Mausoleul Eroilor Neamului de la Mărăşeşti. Amintirile atasate acestei povestiri le-am găsit pe un carneţel de front pentru ordine de luptă, scrise de el cu creionul. Sunt câteva lucruri care m-au emoţionat, altele m-au tulburat în această relatare, de la un om care a murit la 25 de ani, în floarea vârstei, fără să fi gustat prea mult din bucuriile- aşa puţine câte sunt ele- pe care ni le oferă viaţa. Acest om cu un scris impecabil, cu o exprimare epică care te ţine cu atenţie maximă de la început până la sfârşit, a dovedit un sentiment profund patriotic, o dragoste pentru Brăila lui, o incredibilă asumare a destinelor ţării :”îmi închipuiam că dacă toată armata ar fi pusă pe fugă, regimentul nostru sau batalionul sau cel puţin compania mea va rezista şi va spăla ruşinea”. Gândurile lui Ştefan Constantinescu nu sunt teribilisme, ci caracterizează în mare parte ostaşul român, dispus întotdeauna la ofensivă. Generalul Hans Speidel, comandant al forţelor terestre NATO a fost întrebat de un reporter olandez:” care au fost cele mai bune trupe ale Axei în afară de germani în cel de al doilea Război Mondial? Finlandezii, croaţii, ungurii?” El a răspuns prompt: „ nici unii dintre aceştia. Românii au fost cei mai buni. Daţi-le şefi capabili şi nu veţi găsi trupe mai bune”. Şi cu aceste constatări ale unui străin ajung şi la faptele care m-au tulburat din povestirea unchiului meu privind calitatea unor ofiţeri superiori aflaţi la comandă, organizarea transmiterii ordinelor şi altele, care se pot descoperi in paginile atasate || Fotografia fratilor Constantinescu făcută în 1915 unde se văd aşezaţi de la stânga la dreapta : Gheorghe (Gogu), Ştefan (Fănel) şi Nicolae (Nicu) iar în picioare în spatele lor Mircea (tatăl meu) şi Virgil (Pufu); Jurnalul de front al lui Stefan Constantinescu ,Fotografia lui Mircea Constantinescu si a unui camarad in uniforma militara

Strabunicul meu, general Toma Constantinescu, a fost comandatul corpului 5 Armata in Primul razboi mondial. A participat si in razboiul de independenta. Sotia sa Luiza a fost presedinta filialei Crucea-rosie Tulcea. Copiii au participat si ei la luptele din Primul razboi mondial. A murit pe frontul de est in 1917 de tifos exantematic si cangrena, refuzand amputarea piciarelor General fara picioare, mai bine mor, potrivit ficei sale mai mici, Constantinescu Victoria. (bunica) || || Front || General Toma Costantinescu, comandatul corpului 5 armata || Act deces General Toma Costantinescu, strabunic || 45.1716165,28.79144389999999 || Official document || Remembrance || || General Toma Constantinescu, comandant corpului 5 armata || 44.860588,24.867905000000064 || Poza strabunic : General Toma Constantinescu, comandant corpului 5 armata || Pitesci || Genaral Toma Constantinescu, comandant corpului 5 armata || Front || Photograph

Tatal unchiului meu, Toma Constantinescu , a luptat in primul razboi mondial fiind locotenent in Regimentul 3 Artilerie.El provenea dintr-o familie cu traditie militara, tatal sau fiind tot militar in acea perioada- general activ la cartierul de razboi al generalului Prezan. Cei doi -tata si fiu- au murit in timpul Primului razboi Mondial cam in aceeasi perioada, dar tatal a murit din cauza tifosului exantematic, pe cand fiul sau a murit pe front la Turtucaia in august 1916 , in lupta la baioneta.Nu a mai apucat sa-si cunoasca fiul ( nascut la 10.02.1917) care la randul sau a devenit mai tarziu tot ofiter de artilerie, luptand in al doilea razboi mondial( care spunea in gluma : eu doar vaduva de razboi nu sunt! ). Iata cum este descrisa contributia locotenentului Constantinescu Toma la lupta de la Turtucaia in volumul Istoria Razboiului pentru intregirea Romaniei : 1916-1919, Editura Casei Scoalelor , atelier Cartea Romaneasca, decembrie 1925, pag. 397 :(...) Locotenentul Constantinescu Toma, fiul generalului cu acelas nume, sustinuse apararea centrului No.1 cu bacteria sa, pana cand, incadrat si bombardat violent de artileria grea dusmana, care I-a distrus doua tunuri, a ramas numai cu celelalte doua.Pe acestea le scapa din vartejul de foc si cu multa greutate le adduce in reduit.Ajutat de un plutonier si de cativa soldati cu o mitraliera, Constantinescu trage,pana ce Bulgarii ajung la cativa metri de tunuri, Somat sa se predea,el refuza, trage dela gura tevei in navalitori, si in cele din urma cade masacrat de baionete.\n || Brevet decoratie Patria Recunoscatoare acordat eroului locotenent Constantinescu Toma din Regimentul 3 Artilerie, mort in luptele de la Turtucaia cu semnatura Regelui Ferdinand; Fotografie colectiva cu militarii din Regimentul 3