Brevet acordat caporalului Ioan Banciu
Ioan Banciu (1883-1971), născut în comuna Crăciunelu de Sus, jud. Alba, a fost soldat, apoi caporal în armata austro-ungară (Regimentul 39 Artilerie). A suferit o rană la picior, iar după intrarea României în război a fost luat prizonier în Rusia (Siberia), perioadă în care a experimentat colhozul. Pe parcursul prizonieratului nu a avut parte de tratamente rele sau degradante și a învățat limba rusă, fiind numit Vanea (Ivan). Neavând posibilitatea de a transmite vești acasă, combatantul prizonier a fost declarat dispărut, iar familia i-a făcut parastas în satul natal. După aproximativ patru ani de prizonierat, Ioan Banciu s-a întors acasă cu baioneta din dotare, unde a uimit întreaga familie. În acel an, în Duminica Rusaliilor, când toți locuitorii satului erau adunați la joc, vestea reîntoarcerii din prizonierat a lui “Ion al lui Făgădariu” s-a răspândit peste tot. Din Rusia s-a întors cu trenul și uneori pe jos, alături de un camarad de arme pe nume Moga, originar din Târnava, lângă Mediaș. Soldatul Banciu a venit cu trenul până în comuna Valea Lungă (jud. Alba), iar de acolo a trecut Dealul Ciungarilor și a ajuns în sat.
Ioan Banciu este bunicul pe linie maternă al contributorului Iuliana Nemeș.
Brevet acordat caporalului Ioan Banciu din Înaltul Ordin al Majestății Sale Regele Ferdinand I - “Crucea Comemorativă a războiului 1916-1918” fără barete. În numele Ministrului de Război, No 1793, anul 1922, luna iunie, ziua 23, București
Brevet
44.4302267,26.0838205
Bucharest, Romania
CONTRIBUTOR
Iuliana Nemeș
DATE
1922-06-23
LANGUAGE
ron
ITEMS
1
INSTITUTION
Europeana 1914-1918
PROGRESS
METADATA
Discover Similar Stories
04-Brevet d'aviateur militaire
1 Item
Brevet d'Aviateur militaire décerné à Georges Robart le 15 Avril 1916.
Brevet de Médaille militaire
1 Item
Front || La Médaille militaire est une distinction créée en 1852. Durant la Première Guerre mondiale, elle est attribuée à 1 400 000 militaires, la plupart à titre posthume : au 1er juin 1923, le nombre de titulaires en vie est ainsi que de 320 255.